Battle of the bands Înapoi
”BATTLE OF THE BANDS”. Dominique Simionescu, una dintre cele mai tinere voci ale jazz-ului românesc vine în juriul de la Brașov
Publicat: miercuri, 6 Decembrie
2023
, ora 22.46
Este una dintre cele mai tinere voci ale jazz-ului românesc, dar și director artistic al renumitului Festival Internațional de Muzică Hermannstadtfest de la Sibiu, eveniment care anul acesta a primit premiul "Proiectul Anului 2023 pentru promovarea egalității de șanse în rândul tinerilor", în cadrul Galei Tineretului din România.
"Fata cu florile pe cap" este o apariție unică în peisajul muzicii românești, având deja un deceniu și jumătate de activitate artistică, iar recent a fost una dintre invitatele speciale ale "Christmas Gala Concert" alături de maestrul Ionel Tudor, Andrei Tudor, Luminița Anghel sau Aurelian Temișan.
Sibianca Dominique Simionescu are un palmares impresionant, iar în acest an și-a mai trecut în CV și ,,PREMIUL MYOSOTIS pentru albumul de debut și pentru promovarea muzicii și tinerelor talente prin organizarea Festivalului Internațional HermannstadtFest" în cadrul Galei Premiilor Radar de Media.
La Brașov, nu vine doar cu prezența sa ravisantă în juriu, ci și cu un microrecital extraordinar, dar și cu un premiu special pentru una dintre trupe, calificarea directă și gratuită în finala Festivalului Internațional Hermannstadtfest 2024.
Dominique Simionescu este și vocal coach la Palatul Copiilor din Sibiu pentru o gașcă frumoasă de copii talentați. Artista cântă de la vârsta de 8 ani, iar pe parcursul anilor a câștigat numeroase premii, printre cele mai importante numărându-se:
Marele Trofeul al festivalului ,,George Grigoriu" (Brăila, 2022)
Marele Trofeu al festivalului ,,Mamaia Copiilor" (Constanța, 2019)
Marele Trofeu al festivalului ,,Laura Stoica" (Târgoviște, 2017)
Premiul 1 la festivalul de Jazz ,,Napocensis" (Cluj Napoca, 2018)
Premiul special ,,Art by Fuego", oferit de artistul Fuego în cadrul festivalului ,,Florin Bogardo" (București, 2018) etc. În anul 2022 s-a aflat printre finaliștii festivalului de jazz ,,Johnny Răducanu" (Brăila).
Anula acesta a absolvit două facultăți din cadrul Universității ,,Lucian Blaga" din Sibiu: Facultatea de Teologie ,,Andrei Șaguna", la specializarea Muzică Religioasă și la facultatea de Științe Socio - Umane, la specializarea Comunicare și Relații Publice. Acum urmează masterul în cadrul Facultății de Muzică și Teatru Timișoara.
A susținut zeci de recitaluri în țară și peste hotare, iar deseori este membră a comisiilor de jurizare de la diferite festivaluri. Dominique Simionescu a avut zeci de apariții la televiziuni locale, dar și la cele naționale: TVR 1 - la emisiunile ,,Vedeta Familiei" (2010), ,,Femei de 10, bărbați de 10" și ,,Cu capu-n zori" (2022), TVR 3 la ,,Dăruiește Românie" (2022) și Antena 1 - la emisiunile ,,Next Star" (2013), ,,Te cunosc de undeva", unde a cântat alături de Pepe (2013) și ,,X Factor" (2020).
În anul 2022 a fost prezentă în cadrul emisiunii ,,Psihologul Muzical" (Radio România) și a cântat alături de Pepe în cadrul concertului online ,,Generația Următoare".
"Este o bucurie să fiu în juriul unei competiții unice precum <<Battle of the Bands>>. Știu ce înseamnă pasiunea pentru scenă și muzică, dar și energia publicului. Le doresc participanților se le dozeze corespunzător și să ne bucurăm de un spectacol extraordinar", a transmis Dominique Simionescu pe care o veți putea asculta marți, 12 Decembrie, la Centrul Cultural Reduta.