Știri din actualitate Înapoi
A fost descoperită o galaxie care era deja „moartă” când universul avea doar 5% din vârsta sa actuală
Publicat: joi, 7 Martie
2024
, ora 13.13
Telescopul spațial James Webb a contribuit, de la momentul la care a devenit operațional, în 2022, la descoperirea a numeroase surprize despre stadiile incipiente ale universului.
La acestea se adaugă încă una: observații ale unei galaxii care era deja „moartă” când universul avea doar 5% din vârsta sa actuală, transmite Reuters. Oamenii de știință au anunțat că telescopul spațial James Webb a observat o galaxie în cadrul căreia procesul de formare a stelelor a încetat cu aproximativ 13,1 miliarde de ani în urmă, la 700 de milioane de ani după evenimentul Big Bang care a dat naștere universului. Numeroase galaxii 'moarte' au fost detectate de-a lungul anilor, însă aceasta este cea mai veche, cu aproximativ 500 de milioane de ani.
Această galaxie este relativ mică, cu între 100 de milioane până la un miliard de stele. Acest lucru ar plasa-o în vecinătatea masei galaxiei pitice Micul Nor al lui Magellan, situată lângă Calea Lactee, deși aceasta încă formează stele noi. Telescopul James Webb al agenției spațiale americane NASA este capabil să privească la distanțe mai mari și, prin urmare, mult mai departe în trecut comparativ cu predecesorul său, telescopul spațial Hubble.