Știri din politică Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Președintele Klaus Iohannis cheamă, de mâine, partidele parlamentare, la consultări la Palatul Cotroceni

Publicat: joi, 10 Octombrie 2019 , ora 18.10

Președintele Klaus Iohannis cheamă, de mâine, partidele parlamentare, la consultări la Palatul Cotroceni. PNL este programat primul, fiind urmat apoi de USR, UDMR, PMP, grupul parlamentar PRO Europa, ALDE și în final, la ora 14:30, PSD.

După demiterea cabinetului Dăncilă, prin moțiune de cenzură, șeful statului spune că România are nevoie urgentă de guvern pentru adoptarea bugetului, dar și pentru desemnarea unui comisar european din partea țării noastre.

Potrivit constituției, președintele desemnează candidatul pentru funcția de prim ministru, candidat care are la dispoziție 10 zile pentru a-și forma cabinetul și pentru a alcătui programul de guvernare cu care să vină în Legislativ pentru un vot de încredere.

Mai este varianta să fie lasat actualul Guvern interimar, cu atribuții limitate, pînă după alegerile prezidențiale, urmând ca viitorul președinte să desemneze noul premier care să caute o majoritate în Parlament.

Se poate ajunge chiar și la alegeri anticipate, dacă parlamentarii nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că PSD va merge la consultările de la Palatul Cotroceni. Mandatul pentru consultări va fi stabilit cu colegii, a mai precizat șefa PSD.   

Radio România Brașov FM